În toată relatarea cu vizitele fraţilor lui Iosif înspre Egipt şi înapoi în Canaan, nu-i auzi vorbind deloc despre familiile lor, despre soţii şi copii, decât pe Ruben când a amintit de cei doi copii ai săi, dar citesc un lucru ciudat cu privire la temerile lor. Ieri seară când am citit abia m-am oprit din râs.
În 43:18, cei zece fraţi ai lui Iosif, sau poate unşpe, se îngrijorau că vor fi condamnaţi pentru furtul argintului găsit în sacii lor şi că ar putea să fie luaţi ca robi de către egipteni. Mai aveau însă o temere, motivul râsului meu: măgarii lor. Or să pună poate mâna pe măgarii lor şi li-i va confisca.
După ce totuşi m-am oprit din râs, m-am gândit mai bine şi mi-am dat seama că măgarii erau foarte importanţi pentru ei, căci erau mijlocul lor de transport. Fără ei nu mai puteau să se întoarcă acasă, poate doar cu vreo caravană la ocazie dar fără bagajele mult aşteptate de cei de acasă.
Se temeau deci pentru măgarii lor şi Dumnezeu parcă râzând şi El de temerea lor, le arată câtă grijă poate să aibă chiar şi de măgarii lor. Economul lui Iosif care s-a îngrijit de ei, în versetul 24 i-a băgat în casă, le-a dat apă pentru spălat picioarele iar apoi le-a dat şi măgarilor nutreţ.
Când s-au întors apoi în Canaan, pe care urmau ca să-l vadă pentru ultima dată, Iosif a trimis cu ei 20 de măgari încărcaţi cu ce era mai bun în Egipt şi care urmau să le folosească şi la ducerea agoniselii lor în Egipt când se vor fi mutat acolo.
Despre câte cazuri nu putem spune că Dumnezeu ne-a purtat de grijă mai presus de cât ne-am fi putut închipui, că ne-a pus şi nouă comori în saci şi că toate au fost bine cântărite înainte de-a le îngădui? Şi-a avut grijă şi de măgarii noştri…
Emiciupe's Blog 