În așteptare…

Așa suntem toți copiii Domnului în ceea ce privește revenirea Lui și izbăvirea noastră din viața de pe acest pământ.

Glasul unui arhanghel va anunța declanșarea marelui eveniment (1 Tes. 4:16). Chiar dacă mai este mult până atunci, suntem în așteptarea auzirii glasului arhanghelului și a trâmbiței lui Dumnezeu.

Dar oare va mai striga? Va mai suna? O, da! Există chiar și un precedent.

Am găsit acest precedent în istoria Crăciunului. În articolul de mai jos, scrisesem că îngerii, acele făpturi cerești, au vorbit cu oamenii pe limba lor. A lor a oamenilor, desigur. Ei bine, doar cu Iosif s-a întâmplat asta de patru ori.

A doua oară a fost după ce magii îl înșelaseră pe Irod, cel puțin așa susținea el, și i-a spus că trebuie să plece urgent din țară cu destinația Egipt pentru a salva viața băiatului. I-a mai spus însă ceva care a fost probabil sursa unei mari așteptări a lor în tot timpul cât au fost refugiați în țara faraonilor.

I-a spus îngerul ca să locuiască acolo până când tot el i se va arăta iarăși (Matei 2:13). Au ajuns în Egipt salvând astfel viața pruncului și au trăit într-o mare așteptare săptămâni, luni ori poate ani, așteptarea de a reauzi glasul îngerului pentru a se putea reîntoarce acasă. În țara lor.

Oricât li s-ar fi părut că acesta întârzie, a venit și ziua, ori noaptea că Iosif dormea, în care îngerul vorbește din nou aducând vestea că exilul a luat sfârșit.

Aproape că nu prea are cum să nu ni se pară că arhanghelul așteptat de noi cam întârzie. Chiar și dacă n-ar exista precedentul amintit, noi știm că la timpul stabilit, negreșit va vorbi și trâmbița va suna iar Domnul va reveni ca să ne ia Acasă.