Mai sunt câteva zile și încet încet luminile se vor stinge. Trăim vremuri în care lucrurile se întâmplă așa de repede. Din păcate nici sărbătorile nu fac excepție. Parcă ieri am început să decorăm casele în spiritul sărbătorilor de iarnă și doar în câteva zile vom strânge totul în cutii până în decembrie, spunând cu regret că au trecut și sărbătorile astea.

Unul din lucrurile pe care le putem face ca să avem parte de sărbătoare în tot cursul anului e acela de a răscumpara vremea (Efes 5:16). Unul dintre versetele mele preferate din Scriptură spune că „toate lucrurile de sub soare își au vremea lor”. Inclusiv colinda. E ciudat, nu-i așa, să colinzi în aprilie sau august? Ne întrebăm uneori de ce sărbătorile nu mai au aceeași relevanță ca acum 20 de ani de exemplu. O fi poate de vină comoditatea noastră?

Acum 20 de ani lucram un Combinat. Rareori am fost liberă în ajun de Crăciun. Veneam de la serviciu pe la 4, găteam ceva apoi la 7 plecam la colindat. Toată noaptea pe jos până la 6 dimineața când mergeam din nou la lucru. Azi mergem cu mașini și doar câteva ore ca să nu ne obosim prea tare. Comoditatea e un truc sigur ca să ratezi sărbătoarea. La polul opus e, așa cum am spus deja, răscumpărarea vremii.

Ca să ai parte de o sărbătoare continuă, trebuie să practici învățătura Mântuitorului care spune că este mai ferice să dai decât să primești (Fapte 20:35). Nouă oamenilor ne face plăcere să primim și nu e rău ca de sărbători să primim daruri, dar Scriptura spune că este mai ferice să dai. Să cumperi cuiva un cadou e ceva, dar mi se pare ceva cu totul ieșit din comun să hotărăști să fii tu însuți un cadou permanent pentru cei din jur în tot timpul anului. Charles Swindoll spune: „Aș vrea să îți fac o sugestie. Cadoul pe care vreau să ți-l propun s-ar putea să nu fie prea scump și să nu se încadreze în ultima modă. Te asigur însă de un fapt: în mod sigur nu vei da greș cu el! Este un cadou de mare valore deși nu costă nimic. Nu poate fi pierdut, nici uitat. Nu vei avea probleme nici cu mărimea. Se potrivește la orice statură, la orice vârstă și este pe toate gusturile. Acest cadou ideal… ești chiar tu”. Eu cred că dragostea autentică trebuie să coste. Egoismul este un alt truc ca să ratezi sărbătoarea. Cealaltă variantă e să te dăruiești pe tine însuți.

Și încă ceva: lucrează. Domnul Isus a spus într-o împrejurare: „Tatăl meu lucrează… Eu de asemenea lucrez” Ioan 5:17. Mi se pare așa trist că unii dintre noi suntem de ani de zile în biserică și încă nu ne-am găsit locul. Suntem încă simpli spectatori. Vedem nevoile, știm foarte bine ce ar trebui făcut ca lucrurile să meargă mai bine, dar ne mulțumim să-i lăsăm pe alții; păstorul, comitetul, dirijorul, etc., în timp ce noi ne ocupăm tot cu… laptele (1Cor 3:2,3).

Poate e timpul, în sfârșit, să îi ceri lui Dumnezeu un vis (dacă nu ai). Știu că El îți va da cu siguranță unul după bogăția Sa și abilitățile tale. Lenea nu ar trebui să facă parte din viața unui copil al lui Dumnezeu nici la propriu și nici la figurat. Cartea Proverbe e plină de avertizări cu privire la acest subiect. În comparație, hărnicia împletită cu bucuria lucrului bine făcut de dragul Mântuitorului, fac din fiecare zi a vieții noastre o sărbătoare continuă.

În concluzie: Doamne ajută-ne mai mult decât am făcut-o până acum să răscumpărăm vremea, să dăruim si să facem ceva pentru lărgirea Împărăției Tale.

           Vă doresc să aveți parte de Sărbătoare și după ce luminile s-au stins!

Cristina Ciupe

Deja știți ce am putut vedea de acolo. Pentru cineva care ar fi văzut așa ceva pentru prima dată, exploziile artificilor li s-ar fi părut de-a dreptul fascinante. Chiar și între cei care au mai văzut, au fost unii de la care se auzea câte un „wwwoooooaaaaaaaa”, „wwoooooww” sau „uite maaaamiii”.

Chiar fiind niște explozii modeste în comparație cu altele, au stârnit încântarea celor prezenți, aceasta însoțită bineînțeles și de semnificația momentului.

Stând cu mâinile la urechi pentru a mă proteja de gălăgia prezentă și oarecum nepătruns de emoția și euforia momentului, nu am putut să nu mă gândesc la un eveniment vag asemănător ca și imagine, dar la o scară mult mai mare. Artificile din acea noapte au putut fi văzute de la cel mult câțiva kilometri. Evenimentul care mi-a venit în minte va putea fi văzut din orice punct al pământului și va fi de o grandoare aproape infinit mai mare decât cea de la Hunedoara.

În acea seară, la câteva minute după ora 0, atmosfera s-a potolit, oamenii au plecat la casa ori la petrecerea lor și în urmă au rămas doar fum și cioburi.

Atunci, la câteva minute după eveniment, urmarea nu va mai fi aceiași ca și ieri seară. Cred că mulți vor rămâne pe loc și atunci se vor auzi adevaratele „ooooaaaaaauuuuu-uri” și „aaaaauuuuu-uri”.

Unii vom fi plecați deja la Casa noastră.

Priveşte-ţi urma paşilor în vale şi vezi ce ai făcut…, 

M-am lăsat şi eu îndemnat şi am privit. Nu am avut însă prea mult timp. Oricum, făcând referire la cele rele, am realizat ceva. Dacă mă gândesc la cele pozitive, chiar că nu prea multe; vreo câteva pe ici pe colo. Dar totuşi, o mulţime de lucruri s-au săvârşit…

Mă gândesc atunci altfel la acest verset şi anume; îmi privesc urma paşilor în urmă şi văd, nu ce am făcut eu, ci aceea ce a făcut El. Şi astfel lucrurile se schimbă, că acum sunt foarte multe. În urma la ce a făcut Domnul se vede mult, enorm de mult. Îl înţeleg mai bine pe David care scrie în Psalmul 40:5 când referindu-se la planurile şi minunile Domnului ajunge la concluzia că sunt prea multe. Aşa de multe încât nu pot fi numărate, aşa încât zic şi eu, după îndemnul lui David din versetul 16 al aceluiaşi psalm, MĂRIT SĂ FIE DOMNUL!

În sfârşit ai ascultat ştirea şi nu, nu ai fost uimit ci dezamăgit. Afli că, de fapt, nu s-a descoperit nimic concret ci doar nişte bănuieli, o cale despre care se crede că dacă ar fi urmată şi cu o oarecare doză de noroc, se va ajunge la un vaccin care ar putea ameliora sau chiar vindeca o anumită boală.

Şi totuşi, au fost şi astfel de ştiri care au fost veritabile, care au revoluţionat lumea medicală la vremea respectivă. De unele beneficiem şi noi azi prin vaccinurile pe care copiii noştrii le primesc încă de când sunt nou născuţi şi care ne scutesc întreaga viaţă de contactarea unei anumite boli.

Ideea aceasta nu este valabilă doar în domeniul medical.

Trăim zile în care putem spune că a reapărut, ca în fiecare an, o astfel de ştire. Aceasta spune că s-a descoperit leacul împotriva unei maladii sigur mortale; şi anume moartea. Exact asta a făcut de fapt Dumnezeul nou născut pe care-L sărbătorim acum. 

Dacă ar apare un super doctor cu un vaccin, împotriva cancerului de exemplu sau a oricărei alte boli actuale care este mortală, ar fi subiectul general al tuturor ştirilor. Ar fi într-adevăr ceva cu totul nemaiauzit şi de mult căutat şi aşteptat ca să se întâmple.

Isus a venit să facă mai mult chiar. În unele cazuri a rezolvat şi probleme care erau mortale. Pentru toţi însă a rezolvat-o pe cea mai mortală dintre ele şi anume moartea. Cu cât mai extraordinară este această ştire. Nici nu-i de mirare că este aşa de mult vestită şi cântată și colindată.

Cei de vârsta mea, am crescut printre altele cu fantastice povestiri, captivante de altfel în vremea aceea, care aveau în ele, unele, o expresie care era fantastică la fel ca şi povestea.

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte era expresia des găsită în poveşti.

Isus a venit într-un mod fantastic pentru a îndeplini lucruri fantastice, miraculoase.

Expresia din poveste a devenit valabilă şi adevărată. Urmare a naşterii Lui, moartea noastră este învinsă.

Mulţumim frumos, Doamne, pentru că acum ştim că era singura noastră şansă.

Nu este rău că ne salutăm astfel, dar cu adevărat biblic este un alt salut. Și anume Sănătate. Despre acesta se spune de numărate ori și anume doar în Romani de 22 și încă în 14 epistole. În mod sigur știți expresiile: spuneți sănătate lui …; vă trimit sănătate; spuneți sănătate fiecărui sfânt; spuneți-vă sănătate unii altora cu o sărutare sfântă. De asemenea și unele finaluri de epistole care nu mai sunt scrise după dictare ci cu însăși mâna autorului, tocmai pentru ca urările de sănătate să fie și mai personale.

Chiar și în Vechiul Testament sunt mai multe cazuri în care la o întâlnire, unul îl întreba pe celălalt de sănătate. Interesant este și începutul epistolei de răspuns a lui Artaxerxe din Ezra 4. Începe exact ca și titlul acestui articol.

Există o vorbă la români care e destul de des folosită. Cândva a fost chiar și o emisiune cu acest titlu. Pe toți pe care i-am auzit spunând această expresie, o spuneau într-un mod automat și pentru că nimeni nu i-a contrazis vreodată, o spuneau și cu mare convingere.

M-am găsit eu ca să-i contrazic, pentru că nu e așa. Sănătate, că-i mai bună decât toate spune vorba românească. Într-adevăr sănătatea e unul din cele mai importante lucruri din viața unui om și unul din cele mai prețuite și pentru care suntem gata să cheltuim cel mai mult și totuși nu e cel mai important.

Există un verset în Scriptură, știut de majoritatea pe dinafară, acela din Matei 16:26, care contrazice vorba românească. Chiar așa, ce ar folosi unui om să aibă sănătate deplină toată viața, dacă și-ar pierde sufletul; sau ar fi cineva care să dea sănătatea pentru sufletul său?

Sănătatea, în cel mai vizibil sens, e cea legată de mădularele noastre care atunci când sunt lovite sau nu mai funcționează bine îi simțim lipsa. Dar există și un aspect lăuntric al sănătății.

A existat un om în Noul Testament care avea nevoie ca a lui sănătate să sporească și Ioan se roagă pentru aceasta dar o leagă de sănătatea sufletului său. Din exprimarea lui înțeleg că sănătatea lui Gaiu, cea sufletească, era la cote mari și creștea iar Ioan îi dorește ca și sănătatea lui fizică să urmeze același curs.

Să fim sănătoși. Și fizic.

Este una din puținele ocazii în care un cuvânt sau expresie repetată de multe ori, nu devine supărătoare. E ocazia în care toată lumea, sau în fine multă lume, spune ceva cu privire la mulțumire. Tot ca și tradiție, se pune un accent mai mare pe recolta pământului, lucru evidențiat și prin vitrina cu bunătăți. Cred că, din punct de vedere strict estetic, vitrinele noastre se aseamănă mult cu jertfa lui Cain. Cred că și el a pus în jertfa lui ce a găsit mai frumos prin pomi sau prin straturi.

Am redescopertit de puțină vreme un verset care spune un lucru interesant despre mulțumire, despre un motiv tare de tot pentru care putem și trebuie să fim mulțumitori.

Din punct de vedere dumnezeiesc, dacă ne străduim puțin, sau mai mult, putem găsi în orice lucru un motiv de mulțumire. Din punct de vedere omenesc însă, sunt foarte multe situațiile în care nu prea-ți vine să fii mulțumitor. Păi cum ai putea fi astfel atunci când sună telefonul din partea dirigintelui care are să-ți spună niște lucruri despre copilul tău, sau când te duci să bagi gaz la mașină și descoperi un preț mai mare cu vreo 9-8 bani ca ieri, sau atunci când plouă tocmai în ziua în care ți-ai făcut planuri temeinice pentru cer senin, sau, ori, sau…

Versetul la care fac referire ne dă un motiv extraordinar pentru care să ne arătăm (și să fim) mulțumitori și anume pentru că am primit o împărăție care nu se poate clătina.

Încerc să-mi imaginez cât de făloși or fi fost oștenii lui Alexandru Macedon, ai lui Cezar sau ai lui Gingis Han. Sau ai atâtor altora care la vremea lor erau cei mai puternici cuceritori și comandanți ai celor mai eficiente armate. Nu era nimeni ca și ei. Cred că mulți dintre ei și-au dat chiar viața cu mândrie și devotament deplin pentru regele lor. Fala lor însă, a celor care au supraviețuit, a durat cel mult ani de zile după care ea a rămas istorie.

A existat însă o împărăție, există și azi și va continua cât va fi pământul și chiar și după aceea. Spun aceasta pe baza cuvântului din versetul menționat care spune clar că ai Domnului copii mântuiți de El, am primit o împărăție care nu se poate clătina.

Faptul că și suntem cetățeni și moștenitori ai unei împărății veșnice, care nu se clatină, fiind zidită pe temelia tare care este Hristos Domnul, este cu adevărat un motiv mare de a fi mulțumitor.

Și mai este ceva. Nu-i ăsta tot versetul. El mai zice că dacă am primit o astfel de împărăție sigură și neclătinabilă, să ne arătăm mulțumitori pentru că astfel și probabil că numai așa, aducem Domnului o închinare plăcută.

Întreb, retoric evident, cine nu-și dorește ca închinarea lui să fie plăcută și bine primită în fața Lui?

Versetul este undeva pe la sfârșitul lui Evrei.

Ce am remarcat, fără surprindere însă, e că drepturile au fost sensibil mai puține decât obligațiile. Oarecum mai multă parte negativă decât pozitivă.

Cam același lucru poate fi observat și în capitolul 28 din Deuteronom. 12 versete descriu binecuvântările care vor veni peste cei care vor asculta de glasul Domnului Dumnezeu și 52, blestemele care vor veni peste cei care ar fi făcut contrariul.

De multe ori putem vedea și la noi asta. Parcă mai degrabă gândim sau spunem lucruri mai puțin plăcute despre cineva, decât lucruri pozitive. Și disproporționalitatea este destul de mare…

Am găsit însă și una inversă. În Psalmul 1. Primele 3 versete spun despre omul bun, despre omul credincios. Sunt acolo vreo câteva propoziții în care se spune despre ce face sau nu face el. Despre cel rău însă, o singură propoziție. Tot ce se spune despre el e comparația cu pleava pe care o spulberă vântul. O singură propoziție, dar ce mult poate să spună. Mă gândesc la ceea ce le-am spus copiilor noștri de mai multe ori. Sunt destul de mulți oameni, reprezentativi, care sunt foarte mult prezentați de mass-media. Cei mai mulți sunt politicieni, așa ziși artiști, „vedete”, sau sportivi, de care alții decât așa ziși fotbaliști. Cred că ei sunt cele mai jalnice exemplare din specia umană de la noi din România. Acuma, pe mulți, chiar foarte mulți dintre ei, îi ajuta chiar România care se dovedește a fi țara perfectă pentru ei. Poate că în oricare alta ar fi fost niște nulități. Și ca imagine. Ce este greu de înțeles, este cum de tocmai ei de multe ori dictează moda, în oricare domeniu ar fi ea și mulți, prea mulți și dintre ai noștri găsesc de bine să-i urmeze sau cedează presiunii la aceasta.

Oricât s-ar crede pleava de mare și tare, vântul o va lua. Mai devreme sau mai târziu. Vântul însă, inevitabil, va bate și peste grâu. Peste cei care nu se opresc, nu se așează, nu se duc. Cel mult îl va clătina însă. Destinul lui este să stea în „picioare” până la seceriș.

Dacă va veni vreun vânt care mă culcă la pământ chiar, este totuși bine că nu sunt pleavă, că eram demult dus de el.

Sau sunt, aşa cum spune tot acest psalm, un pom, nu copac, ce rezistă mult mai bine vântului.

Deci, când bate vântul te spulberă sau cel mult te clatină puţin?

Cristina Ciupe

Şi totuşi, sunt locuri în care ne putem ascunde şi scăpa de arşiţă; fie stând într-un loc cu aer condiţionat, fie în apă ori în altă parte în care nu există caniculă. Deci, oricât de mare ar fi puterea şi influenţa arşiţei, poate fi păcălită, în sensul că te poţi ascunde de ea. Dacă vrei să n-o întâlneşti, se poate.

Este însă un lucru de care chiar că nu te poţi ascunde, orice ai face şi oriunde te-ai duce. De acest lucru, care face parte din caracterul lui Dumnezeu, nu te poţi ascunde pentru simplul motiv că umple tot pământul. Mă refer la ceea ce spune David în Psalmul 33:5. Este totuşi încurajator, nu îngrijorător, că există acest lucru de care nu te poţi ascunde. Aceasta pentru cei care au gustat în adevăr cât de bun este Domnul.

Poate va fi totuşi cineva care ar vrea să se ascundă de bunătatea lui Dumnezeu care umple pământul şi pentru aceasta se face pilot. Nu-i va folosi la nimic pentru că tot David spune, în Psalmul 57:10 de data asta, că ea se ridică până la ceruri.

Este aşa de bine când poţi pentru o vreme să te adăposteşti de caniculă. Şi chiar dacă nu prea poţi, ea se va duce singură. Va veni apoi gerul general, care şi el poate fi fentat.

Este însă şi mai bine că nu ne putem ascunde de bunătatea Lui.

Dar ce spun eu că e bine? Există oare cineva care ar căuta asta…???