Cu câteva minute înainte și după miezul nopții în care s-au schimbat anii, am fost într-un loc din oraș din care aveam o perspectivă de sus a lui.
Deja știți ce am putut vedea de acolo. Pentru cineva care ar fi văzut așa ceva pentru prima dată, exploziile artificilor li s-ar fi părut de-a dreptul fascinante. Chiar și între cei care au mai văzut, au fost unii de la care se auzea câte un „wwwoooooaaaaaaaa”, „wwoooooww” sau „uite maaaamiii”.
Chiar fiind niște explozii modeste în comparație cu altele, au stârnit încântarea celor prezenți, aceasta însoțită bineînțeles și de semnificația momentului.
Stând cu mâinile la urechi pentru a mă proteja de gălăgia prezentă și oarecum nepătruns de emoția și euforia momentului, nu am putut să nu mă gândesc la un eveniment vag asemănător ca și imagine, dar la o scară mult mai mare. Artificile din acea noapte au putut fi văzute de la cel mult câțiva kilometri. Evenimentul care mi-a venit în minte va putea fi văzut din orice punct al pământului și va fi de o grandoare aproape infinit mai mare decât cea de la Hunedoara.
În acea seară, la câteva minute după ora 0, atmosfera s-a potolit, oamenii au plecat la casa ori la petrecerea lor și în urmă au rămas doar fum și cioburi.
Atunci, la câteva minute după eveniment, urmarea nu va mai fi aceiași ca și ieri seară. Cred că mulți vor rămâne pe loc și atunci se vor auzi adevaratele „ooooaaaaaauuuuu-uri” și „aaaaauuuuu-uri”.
Unii vom fi plecați deja la Casa noastră.
