Am fost de curând la o sedință cu părinții. Ne-a fost dat să citim noul regulament de ordine interioară pentru școli. Au citit vreo 4 sau 3 mame și în paranteză fiind spus, cred că părinții încă citesc mai bine ca și copiii lor.
Ce am remarcat, fără surprindere însă, e că drepturile au fost sensibil mai puține decât obligațiile. Oarecum mai multă parte negativă decât pozitivă.
Cam același lucru poate fi observat și în capitolul 28 din Deuteronom. 12 versete descriu binecuvântările care vor veni peste cei care vor asculta de glasul Domnului Dumnezeu și 52, blestemele care vor veni peste cei care ar fi făcut contrariul.
De multe ori putem vedea și la noi asta. Parcă mai degrabă gândim sau spunem lucruri mai puțin plăcute despre cineva, decât lucruri pozitive. Și disproporționalitatea este destul de mare…
Am găsit însă și una inversă. În Psalmul 1. Primele 3 versete spun despre omul bun, despre omul credincios. Sunt acolo vreo câteva propoziții în care se spune despre ce face sau nu face el. Despre cel rău însă, o singură propoziție. Tot ce se spune despre el e comparația cu pleava pe care o spulberă vântul. O singură propoziție, dar ce mult poate să spună. Mă gândesc la ceea ce le-am spus copiilor noștri de mai multe ori. Sunt destul de mulți oameni, reprezentativi, care sunt foarte mult prezentați de mass-media. Cei mai mulți sunt politicieni, așa ziși artiști, „vedete”, sau sportivi, de care alții decât așa ziși fotbaliști. Cred că ei sunt cele mai jalnice exemplare din specia umană de la noi din România. Acuma, pe mulți, chiar foarte mulți dintre ei, îi ajuta chiar România care se dovedește a fi țara perfectă pentru ei. Poate că în oricare alta ar fi fost niște nulități. Și ca imagine. Ce este greu de înțeles, este cum de tocmai ei de multe ori dictează moda, în oricare domeniu ar fi ea și mulți, prea mulți și dintre ai noștri găsesc de bine să-i urmeze sau cedează presiunii la aceasta.
Oricât s-ar crede pleava de mare și tare, vântul o va lua. Mai devreme sau mai târziu. Vântul însă, inevitabil, va bate și peste grâu. Peste cei care nu se opresc, nu se așează, nu se duc. Cel mult îl va clătina însă. Destinul lui este să stea în „picioare” până la seceriș.
Dacă va veni vreun vânt care mă culcă la pământ chiar, este totuși bine că nu sunt pleavă, că eram demult dus de el.
Sau sunt, aşa cum spune tot acest psalm, un pom, nu copac, ce rezistă mult mai bine vântului.
Deci, când bate vântul te spulberă sau cel mult te clatină puţin?
Etichete: disproportionalitate, pleava, psalmul 1, vant
